Rezultate Simulare Evaluarea Națională 2019 pe edu.ro. Notele vor fi trecute în catalog la solicitarea elevului sau a părintelui

Rezultate Simulare Evaluarea Națională 2019 pe edu.ro. Notele vor fi trecute în catalog la solicitarea elevului sau a părintelui
Publicat: 22/03/2019, 16:08

Rezultatele obținute de elevii claselor a VII-a și a VIII-a vor fi analizate în fiecare instituție de învățământ. Profesorii vor avea discuții individuale cu elevii, vor purta dezbateri le nivelul clasei și vor susține ședințe cu părinții. Toate acestea pentru ca alevii să realizeze ce au făcut bine și ce au greșit la simularea evaluării naționale.

De asemenea, rezultatele simulării vor fi dezbătute și la nivelul consiliului profesoral cu scopul adoptării unor măsuri adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.

„Subiectele sunt elaborate de către specialiștii Centrului Național de Evaluare și Examinare (CNEE) și sunt proiectate, astfel încât tratarea lor să valorifice capacitatea elevilor de a se exprima pe temele din programa de examen, parcurse până la această dată. Corectarea lucrărilor este realizată, în baza unor bareme care asigură unitatea și obiectivitatea evaluării și notării la nivel național, de către doi profesori, de regulă, din unitățile de învățământ în care elevii susțin simularea”,transmite Ministerul Educației,

Rezultatele de la Simularea Evaluării Naționale 2019 pot fi văzute AICI.

La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele obținute la simulările naționale se vor trece în catalog.Simularea evaluării naționale își propune să îi familiarizeze pe elevii de clasele a VII-a și a VIII-a cu regulile examenului pe care îl vor susține la finalul gimnaziului. De asemenea, un alt obiectiv al simulării este optimizarea pregătirii în vederea obținerii unor rezultate satisfăcătoare la probele din luna iunie

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O teorie controversată răstoarnă tot ce știam despre Univers. Am trăi, de fapt, într-un vid...
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
CHINURILE prin care a trecut vedeta pentru a avea copii. Doctorii nu-i dădeau șanse să...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Apare o nouă obligație în România. Se aplică în toate magazinele și restaurantele, fără excepție
Traiul românilor, tot mai dificil. Ce scumpiri vor urma
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Aștept cu nerăbdare". Florin Piersic, noi declarații despre starea sa de sănătate. Dorinţa arzătoare a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Copacii care au supraviețuit bombei atomice lansate asupra Hiroshima
×